Cand ni se intrepatrund povestile?

Weekend-ul  acesta a fost “de poveste”.  De fapt a fost despre povesti.  Am calatorit la Cluj unde m-am cazat intr-un hostel complet Zen. Chiar Zen se numea. Yup poate acolo am redevenit impacat cu mine insumi si acolo am descoperit povestile atator oameni. De asemenea am aflat ca exista posibilitatea sa devii voluntar la unele hosteluri  si astfel sa beneficieazi de cazare si chiar mancare gratuit. Ce inseamna sa fii voluntar?! Sa lucrezi pentru hostel daca acestia te accepta intr-o anumita perioada. In schimb nu primesti bani, primesti cele mai sus mentionate. Wow exista si un site in care poti aplica sa devii voluntar la unele hosteluri si daca te accepta tot ce trebuie sa faci e sa ai bani de bilet pana acolo. WOW poti face inconjorul lumii asa !!!

Dar adevaratul WOW nu se leaga de acest fapt…pentru mine WOW au fost povestile acestor oameni. Am cunoscut oameni din Germania, Norvegia, Irlanda chiar si romani intorsi inapoi in tara dupa o experienta de genul.  Mai mult am aflat povestile propriilor prieteni cu care eu am calatorit dar si povestea unor persoane speciale pentru mine. Am invatat multe din povestile lor… e ca si cum ai citi o carte, de fapt fiecare dintre noi suntem o poveste… si viata e o biblioteca nesfarsita de alegeri si posibilitati. Sincer la un momentdat ma gandeam ca as sta la nesfarsit sa ascult…sa ii ascult …sa aflu din ce in ce mai multe, sa aflu ce ascunde lumea, sa aflu aventurile lor , modalitati cum fac bani, cum au avut 2 sotii, cum au facut 5 copii cum au luat medalii in Rusia:)) o nebunie va jur… dar apoi mi-am amintit de ce nu imi mai pierd timpul sa ma uit la seriale si filme pe laptop. E frumos sa cunosti lucruri, sa devii informat, sa acumulezi din experienta altora, sa inveti din aventurile altora… dar cand iti traiesti PROPRIA poveste?

Generatia noastra e caracterizata de cuvantul POVESTE… daca nu ai asa ceva nu ai ce… povesti… nu ai ce posta interesant pe retelele de socializare…parca toti duc viata perfecta totul e “DE POVESTE” … facand haz de necaz dar….  Pe instagram, snapchat,fb… in fiecare zi ai sus “your story”:)) sau ziua ta… dureaza 24 ore. De fapt suntem invatati toti sa traim in prezent, sa ne traim viata la potentialul ei maxim, sa nu regretam nici o clipa  sau decizie!!! Da e frumosa conceptia asta, da sunt de acord trebuie sa te avanti trebuie sa musti din fiecare posibilitate si sa aduni roadele. Dar am impresia ca exact modul acesta de a fi…. ne face sa fim individualisti. Tot timpul ne urmam propriile vise, propriile reguli, propriile idei despre viata. Rar mai ascultam sfaturile cuiva, rar ne mai razgandim, rar ne schimbam proriile conceptii, rar ne gandim la altcineva inainte sa ne gandim la SINE. Da!… e bine sa lupti pentru visul tau sa devina realitate oricare ar fi ala. Si eu am propriul vis si in fiecare zi vad cum prinde contur. Dar totusi cand ajungi acolo in final…parca ceva lipseste. Parca e un gol… si nu stii exact care…

Se zice ca ce e al nostru e pus deoparte…  Nu sunt un om religios… intr-un timp mergeam la biserica… dar cred intr-un Dumnezeu. De fapt toti credem doar ca in anumita forma. Nu prea cred in religie in schimb… sau ce a devenit ea in zilele noastre… dar cred in povestea credintei. Povestea credintei ne invata sa fim oameni…  nu trebuie sa credem povestea ce sa invatam pildele ei.  Ne invata sa ne purtam cu aproapele nostru ca si cu tine insuti…

De fapt povestile sunt facute sa fie traite alaturi de cineva…de a imparti aceeasi bucurie cu cineva …langa acel cineva…pana la sfarsit. Nu sunt facute sa fie postate zilnic desi pot inspira pe altii… dar sunt facute sa fie traite. Nu sunt facute sa le traim singuri si mai ales nu doar propria poveste… sunt facute sa se INTREPATRUNDA CU POVESTILE ALTORA. Si chiar daca suntem individualisti si avem propriul vis s-ar putea sa gasim pe cineva care sa dea alt contur visului nostru…poate sa ii dea alt curs …alta forma la care nici nu ne-am fi gandit. Sau poate vom gasi un vis mai mare, complet diferit de primul pentru care sa luptam impreuna… impreuna ca un colectiv..impreuna ca o natiune..impreuna ca umanitate.

Impreuna sa avem aceeasi poveste…. dar pana atunci astept acel moment cand…ni se intrepatrund povestile.

De ce Tazmanian Jungle?

De ce Tazmanian Jungle? Pentru ca in primul rand porecla mea e Tazu… de aceea e tazmanian si nu tasmanian cum e corect. Deci incercati sa nu ma corectati. In al doilea rand pentru ca iubesc natura, pur si simplu ma incarca de fiecare data si ma simt liber. In al treilea rand pentru ca viata e o jungla si pe cat de linistita si pasnica poate parea de departe la fel de nebuna si zbuciumata poate fi de aproape. Si nu in ultimul rand pentru ca fiecare gand al meu prinde radacini si creste, se dezvolta cu timpul si se intrepatrunde cu altul formand o retea ampla, toate interconectate.

Imi cer scuze dar ca in orice jungla nu veti gasi o poteca pe care sa mergeti… va trebui sa o faceti singuri… si taind lianele si lovind sa va faceti loc… nu veti gasi de fiecare data ceva care sa va placa…. poate o idee cu care nu sunteti de acord… poate cu un sarpe care sa va suceasca mintile si sa va deschida alta lume… sau poate veti gasi un mar gustos.

Orice s-ar intampla nu uitati ca aceasta e jungla mea… toti sunt bineveniti sa o exploreze dar nu toti sunt bineveniti sa ramana. La urma urmei e o jungla… nu o rezervatie cu spa.